CE COMPETENTE POTI DOBANDI PRIN VOLUNTARIAT ?

Voluntariatul poate fi o sursa foarte bogata de invatare, atunci cand exista atat dorinta de a invata din partea voluntarului, cat si preocupare pentru motivatia voluntarului din partea organizatiei la care acesta activeaza. Implicandu-se in diverse proiecte si activitati, lucrand in echipa sau de unii singuri, confruntandu-se cu diverse situatii si probleme, voluntarii dobandesc implicit noi abilitati, noi cunostinte, noi atitudini - intr-un cuvant, noi competente.
In timp ce altruismul, preocuparea pentru cei din jur si pentru diverse
subiecte cu impact comunitar este cea mai evidenta motivatie pentru a
devei voluntari, pentru multi tineri este deosebit de motivanta
oportunitatea de a dobandi noi abilitati utile pentru a-si gasi un loc
de munca sau posibilitatea de a explora diferite optiuni de cariera.
Activitatile de voluntariat pot avea un impact puternic asupra
traiectoriei profesionale a unui tanar. Dintre toate tipurile de
invatare informala si non-formala, voluntariatul este cea mai complexa
modalitate de a invata, de a te dezvolta si de a impartasi cele
invatate.
Ai trait deja experienta unui interviu de angajare? Daca da, cu
siguranta ai intalnit intrebari care merg dincolo de studiile tale,
referitoare la modul in care lucrezi in echipa sau individual, modul in
care faci fata unui termen limita, modul in care rezolvi o anumita
problema sau modul in care te comporti intr-o anumita situatie. Chiar
daca nu ti-au fost formulate ca atare, poti fi sigur ca in spatele
anumitor intrebari s-au aflat rationamente privind capacitatea ta de a
face fata stresului, de relationare cu cei din echipa, de a duce la
capat o sarcina si asa mai departe. Desigur ca poti raspunde elocvent si
poti fi convingator raportandu-te la situatii din viata ta personala
sau la situatii ipotetice; insa nu ti-ar placea, totusi, sa poti dovedi
aceste lucruri cu fapte si experiente concrete?
Acea mult ravnita „experienta” de care toata lumea are nevoie in CV
atunci cand aplica la un job nu poate fi, din pacate, obtinuta in nici
un fel de institutie de invatamant, insa nici stand acasa sau
distrandu-te cu prietenii. Voluntariatul, in schimb, iti ofera
oportunitatea de a imbina munca intr-un proiect concret, aplicat in
comunitate, si deci de a dobandi experienta practica de care ai nevoie,
cu socializarea si relationarea cu persoane si situatii deosebit de
diverse. Experientele de lucru si de relationare pe care le vei trai pe
parcursul implicarii tale ca voluntar se pot dovedi o excelenta sursa
pentru atunci cand vei fi pus in fata faptului de a-ti dovedi intr-un
fel sau altul valoarea, competentele, atitudinile. Poate va fi in fata
unui angajator sau poate chiar in fata unei comisii de admitere intr-o
institutie de invatamant. Oricum, important e sa fii pregatit sa
demonstrezi aceste competente pe care tu le detii.
Unele organizatii ofera voluntarilor lor instruire in anumite subiecte
de interes pentru derularea in bune conditii a activitatii acestora sau
oportunitatea de a participa la diverse cursuri sau scoli de vara in
subiecte conexe activitatii lor sau pur si simplu pentru a-i ajuta in
dezvoltarea lor personala si pentru a-i motiva. Alte programe si
activitati de voluntariat, in schimb, nu necesita instruire prealabila
sau nu au posibilitatea de a-si motiva voluntarii in acest fel. Dincolo
de aceste instruiri la care au acces, voluntarii invata mult mai multe
din experienta lor practica directa din cadrul activitatilor.
Majoritatea
programelor si a activitatilor de voluntariat nu sunt concepute pentru a
propune obiective de invatare specifice voluntarilor pe care ii
implica, ci sunt axate pe nevoile comunitatii. O exceptie ar fi, de
exemplu, chiar programul Serviciul European de Voluntariat, care este
conceput special pentru a tine seama de obiective de invatare adresate
voluntarilor SEV. Insa chiar si activitatile obisnuite de voluntariat
rezulta in dezvoltarea personala a voluntarilor, de exemplu prin
cresterea increderii in sine sau a abilitatilor de relationare
interpersonala sau printr-o raportare mai matura la propria
responsabilitate intr-o comunitate. Indiferent de instruirea pe care o
primesc sau nu, voluntarii spun, adesea, ca au invatat indirect, prin
experienta lor concreta, prin interactiunile pe care le-au avut sau prin
observarea altora sau a situatiilor in care au fost implicati pe
parcursul activitatilor.
Cateva competente pe care, mentioneaza voluntarii, le-au dobandit pe
parcursul implicarii lor in proiecte si activitati de voluntariat sunt:
- competente generale precum comunicare in scris sau verbal – in
limba materna sau intr-o limba straina, relationare cu beneficiari /
sponsori / autoritati / mass-media / personalitati publice, etc.,
negociere, cooperare, asumarea responsabilitatii, luarea de initiativa,
rezolvarea de probleme, gestionarea conflictelor, lucrul in echipa,
leadership, comunicare interculturala, buna gestionare a timpului de
lucru, etc.
- competente legate de sarcini specifice precum redactare de
documente, scrierea de proiecte, contabilitate primara si gestionarea de
fonduri, documentare, competente administrative, animatie
socio-culturala, organizare de evenimente, lucrul cu diverse tehnnologii
moderne, etc;
Mai mult decat atat, voluntariatul te poate ajuta sa iti
dezvolti noi atitudini fata de cei din jur si fata de lumea care ne
inconjoara: civism si participare la viata publica, toleranta,
deschidere culturala, preocupare fata de mediul inconjurator, etc.
Crezi ca vei avea nevoie de unele dintre aceste competente
in viata ta de adult si pentru parcursul tau profesional? Noi credem ca
da!
Daca nu te-am convins inca, rasfoieste publicatia din
stanga, in care am adunat marturii reale ale unor voluntari care au
simtit beneficiile implicarii in activitati de voluntariat pentru
cariera lor profesionala si academica, cat si marturiile unor
specialisti HR si ale unor cadre didactice!
Portofoliul tau de dovezi
Ca sa poti sa si dovedesti aceste competente acumulate, e bine sa te
gandesti la modalitatile pe care le ai la dispozitie de a culege si
pastra intr/o forma organizata aceste dovezi - noi iti propunem un
portofoliu de dovezi. Acesta este de fapt o colectie de documente de
diferite tipuri care vorbesc despre cine esti tu si ce stii sa faci. Ca
experienta ta sa nu fie trecuta cu vederea, merita sa colectionezi
dovezile experientelor tale, dovezile invatarii tare, pentru ca oamenii
cu competente sunt oameni cautati, in toate domeniile vietii.
Pentru a-ti construi un portofoliu de competente, trebuie sa parcurgi urmatorii pasi:
Planificare si organizare: mai intai te gandesti ce competenta vrei
sa iti demonstrezi, care este cea mai relevanta in functie de locul de
munca pe care vrei sa il dobandesti sau de domeniul de activitate in
care vei folosi portofoliul creat. Apoi iti planifici acest proces de
colectare a dovezilor: cat timp ii aloci, ce resurse, cu cine te poti
sfatui, de la cine poti cere sprijin.
Colectarea dovezilor: aici incepi sa strangi diverse
documente care crezi tu ca demonstreaza faptul ca tu ai invatat ceva, ca
detii o competenta, ca stii sa faci mai bine ceva anume sau ca ti-ai
dezvoltat o anumita atitudine. E foarte important sa ai in aceasta etapa
un mentor, un facilitator, o persoana care te cunoaste si te poate
indruma in acest proces. Vei identifica toate ocaziile in care ai
invatat ceva legat de acea competenta, vei transforma invatamintele in
competente, gandindu-te cat de bine poti sau stii sa faci acel lucru,
vei colecta dovezile si le vei selecta si ordona intr-un portofoliu – un
dosar de acte si obiecte, in functie de specificul competentei pe care
doresti sa o demonstrezi.
Ce fel de acte ai putea strange intr-un portofoliu de competente?
Diplome, certificate de participare, atestate
Fotografii relevante
Extrase din proiecte pe care le-ai scris sau din rapoarte aferente acestor proiecte
Mesaje electronice, scrisori care atesta rolurile si responsabilitatile tale in cadrul unui proiect
Scrisori de recomandare si adeverinte primite in diferite proiecte si activitati
Extrase din lucrari pe care le-ai elaborat, studii, cercetari, eseuri
Declaratii ale unor terte persoane despre tine, abilitatile tale, implicarea ta concreta intr-un proiect sau altul
Produse rezultate in urma muncii tale (de exemplu, afise create, un site, produse artizanale)
Marturii ale beneficiarilor muncii tale
Extrase din interviuri pe care le-ai dat tu
Extrase din marturiile colegilor sau sefilor tai despre tine (materiale scrise, audio sau video)
De ce iti este util sa iti creezi un astfel de portofoliu al competentelor?
Vei intelege ce te impulsioneaza, ce tip de activitate iti este potrivita pentru a acumula cat mai mult
Vei avea o dovada a ceea ce ai invatat si a valorii muncii
tale de voluntariat – pe care sa o poti prezenta si altora
In urma constientizarii a ce ai invatat si ce stii sa faci
mai bine, poti sa iti creezi un plan de dezvoltare personala, insistand
pe acele competente pe care inca mai consideri ca e nevoie sa lucrezi
in viitor
Sursa: http://www.voluntareuropean.ro